Proiectul A.Z.I.M.U.T. al echipei de liceeni “Mozaic” a fost lansat la UAB: Tabără, cafenea publică, sport și petrecere

img_2366-300x199Printre activităţile proiectului se regăsesc o cafenea publică – organizată marţi, de la ora 17.00, o zi dedicată în întregime sportului (volei, baschet, fotbal), ce va avea loc în 10 mai, de la ora 13.00, o petrecere de strângere de fonduri, la care taxa de participare va fi de 5 lei şi unde vor participa o trupă de muzică şi trupa de dans Wish Dance Steps, dar şi o tabără pentru tinerii liceeni.

Tabăra se va adresa tuturor tinerilor din liceele din Alba care se vor înscrie în program. Dintre aceştia, 20 vor avea posibilitatea să participe gratuit, întâietate având cei care s-au mai implicat sau au contribuit semnificativ la implementarea proiectelor de acet gen.

Prin aceste activităţi extraşcolare, liceenii încearcă dezvoltarea abilităţilor de leadership şi echipă, care vor conduce spre dezvoltarea lor pe plan personal, dar şi profesional.

„Proiectul nostru a pornit de la ideea că tinerii din ziua de azi au nevoie de moduri noi de a-şi petrece timpul liber într-un fel cât mai productiv. În acest sens ne-am gândit ca în cadrul proiectului A.Z.I.M.U.T. (Ambiţie, Zâmbet, Implicare, Motivaţie, Utilitate, Timp) să le oferim tinerilor o direcţie, un azimut, în ceea ce priveşte orientarea lor în lumea activităţilor extraşcolare”, au declarat membrii echipei de implementare, al căror motto este „munca în echipă este abilitatea de a lucra împreună pentru atingerea unui ţel comun, acel ceva care permite oamenilor obişnuiţi să realizeze lucruri neobişnuite”, după cum declara John Maxwell.

„Important este să declanşăm o <revoluţie> în gândirea şi modul de acţiune al societăţii. E clar că trebuie schimbat ceva. Ar fi bine să ajungem la modelul de educaţie aplicată, la fel cum se întâmplă în ţări precum Suedia sau Norvegia”, a spus preşedintele Asociaţiei Alumni, Cristian Dima.

De asemenea, coordonatorul YouthBank, Elena Vîrdea, este de părere că „prin acest proiect, liceenii învaţă să vină în spiritul tinerilor ca ei, ceea ce e foarte important”.

Programul YouthBank Alba are ca principali parteneri locali Consiliul Local şi Primăria Municipiului Alba Iulia.

Sursa:Alba24.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *