Zeci de tineri se vor recrea în această săptămână prin voluntariat. Donare de jucării, concurs, Târgul voluntarului, foc de tabără şi ateliere creative

img_96881-300x199De luni au început activităţile dedicate celei de-a XIII-a ediţii a „Săptămânii Naţionale a Voluntariatului” în judeţul Alba. Pentru majoritatea tinerilor angrenaţi în această activitate voluntariatul reprezintă un pas spre o carieră, dar şi un alt mod prin care se dezvoltă personal. În programul săptămânii 12-18 mai sunt cuprinse campanii de promovare a voluntariatului, de donare de sânge şi de jucării, dar şi sesiune de îmbrăţişări gratuite, ateliere de lucru şi creative, acţiuni de ecologizare, dar şi un concurs pentru voluntarii din judeţ. Evenimentul se încheie duminică seara cu Târgul Voluntarului şi un foc de tabără.

Luni, în Sala Senatului din cadurl Apor s-a deschis oficial cea de-a XIII-a ediţie a Săptămânii Naţionale a Voluntariatului în judeţul Alba. La conferinţă au participat preşedintele Centrului Judeţean de Voluntariat Alba, Florin Croitoru rectorul UAB, Daniel Breaz, prorectorul UAB, Lucia Căbulea, purtătorul de cuvânt al ADR Centru, Nicolae Mărginean, directorul C.I.C.O.C, Larisa Dragolea, din partea Liceului cu program Sportiv, Anca Savu, preşedintele Fundaţiei Comunitare Alba, Dorin Sava, coordonatorul Centrului Judeţean de Voluntariat Alba, Anca Tabără, preşedintele Asociaţiei Duraco Concept, Radu Cormoş şi din partea SM Speromax, Corina Muntean.

La eveniment au mai participat şi voluntari, care au povestit despre experienţa pe care au avut-o în acest domeniu până acum. De exemplu pentru Vladimir, voluntariatul este „un prim pas în carieră, iar aici mi-am făcut colegi şi prieteni noi. Mă ajută să mă dezvolt personal”. Tânărul este voluntat în cadrul C.I.C.O.C alături de Adelina, care a spus că „voluntariatul l-am descoperit din şcoala generală şi mă ajută să mă dezvolt personal. Încurajez pe oricne care vrea să încerce pentru că îţi oferă toate posibilităţile să te dezvolţi mai armonios”.

Preşedintele Centrului Judeţean de Voluntariat Alba, Florin Croitoru a declarat că se doreşte ca prin activităţile pe care tinerii le vor desfăşura la şcoli şi licee din Alba Iulia să se deschidă „apetitul” pentru voluntariat elevilor, iar mesajul pe care îl transmit să fie unul puternic şi dedicat întregii comunităţi. Acesta a mai spus că aşa cum „o lumânare nu pierde nimic dacă aprinde alte lumânări”, aşa şi tinerii care şi-au ales ca hobby voluntariatul pot să îl „aprindă” şi la alte persoane.

Nicolae Mărginean, purtătorul de cuvânt din cadrul ADR Centru a spus că „până acum doi ani nu dădea doi bani pe voluntariat, dar în cadrul unei Gale a Voluntariatului a realizat că se pune suflet în tot ceea ce tinerii fac cu mare drag”.

Voluntariatul se învaţă încă din băncile şcolii şi, de ce nu şi de la grădiniţă, a spus Larisa Dragolea, care este convinsă că şi cei mici pot să înceapă să se dezvolte prin ateliere creative şi jocuri de animaţie.

Pe lângă campania de donare a jucăriilor la Grădiniţa „Scufiţa Roşie”, şi cea de promovare a voluntariatului în şcoli şi licee, voluntarii vor putea participa şi la un concurs dedicat lor. Concursul „Testimonial de voluntar” constă în exprimarea motivației, experienței și modul în care voluntariatul i-a transformat ca și om, dar şi într-o poză reprezentativă din cadrul activității de voluntariat pe pagina de facebook a Săptămânii Naţionale a Voluntariatului până luni 16 mai.

Cei mici vor învăţa de la voluntari ce înseamnă „voluntariatul” prin ateliere creative, jocuri de animaţie, practic vor învăţa ca acest hobby te face să te simţi bine şi că este un alt mod de recreere.

Programul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului (SNV) în Alba Iulia:

Marţi, 13 mai

Ora 16.00 Celebrarea filmului românesc – Căminul de persoane vârstnice Alba Iulia

Ora 18.00 Campanie Free Hugs (Îmbrăţişări gratuite) – Parcul din Cetate, Bulevardul Transilvaniei, zona Piaţa Cetăţii

Miercuri, 14 mai

Ora 18.00 Blind Date cu o carte – Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia – aula mică

Joi, 15 mai

Orele 17.30-19.30 Atelier creativ – Platoul din faţa Catedralei

Orele 18.30-20.30 Alternativă la vicii – Campanie stradală pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos – Parcul din Cetate, Bulevardul Transilvaniei, zona Piaţa Cetăţii

Vineri, 16 mai

Ora 12.00 Voluntar pentru o zi – campanie de ecologizare – zona Schit

Orele 9.00-20.00 Atelier de lucru: Aşii din mânecă – Pensiunea Terra Mythica Ighiu

Ora 15.30 Atelier VIP partea I – aula mică Universitatea “1 Decembrie 1918”

Sâmbătă, 17 mai

Ora 9.00 Atelier VIP partea II – sediul Alumni UAB, Universitatea “1 Decembrie 1918”

Orele 9.00-20.00 Atelier de lucru: Dezvoltare personală prin inteligenţă emoţională, creativitate şi improvizaţie – Pensiunea Terra Mythica Ighiu

Duminică, 18 mai

Orele 17.00-19.00 Târgul Voluntarului – Volunt Expo – zona Catedrala Ortodoxă

Ora 19.30 Foc de tabără – încheierea SNV 2014 – Spaţiile RYMA

Sursa:Alba24

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *